fbpixel
Skip to main content

Program ASTRA Film Junior

ASTRA FILM Junior, un festival-în-festival dedicat formării generației următoare de cinefili și realizatori de film documentar, primul și cel mai amplu program de educație audiovizuală prin film documentar din țara noastră, se desfășoară pentru a douăsprezecea oară în Sibiu, în perioada 10-16 octombrie 2022.

Ediţia din acest an conţine o ofertă bogată de filme şi activităţi: copiii și adolescenții vor avea din nou ocazia să se familiarizeze cu limbajul cinematografic documentar și să își dea frâu liber imaginației, atât în săli de cinema tradiționale, cât și în Domul din Piaţa Mare.

În sălile de cinema, elevii au ocazia să vizioneze documentare narative special realizate pentru vârsta lor și să treacă prin experiența vizionării filmului alături de colegi, trăirile fiecăruia dintre ei fiind amplificate de reacția celorlalți. Documentarele sunt atent selectate în așa fel încât elevii să descopere viața contemporanilor lor, din ţară și de pe alte meleaguri, abordând teme importante care i-ar putea preocupa. Ediția din acest an a festivalului oferă din nou, în centrul Sibiului, experiența unică a vizionării de producții imersive. Copiii și adolescenții vor intra în contact cu noile tehnologii și se vor familiariza cu un tip de cinema neobișnuit, în format 360˚, în care filmul înconjoară spectatorul, ce le va extinde orizonturile, venind ca o completare importantă în educația lor.

Programul ASTRA FILM Junior este acreditat de Ministerul Educației Naționale și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, pe baza unui protocol oficial încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.

Pentru a putea procura bilete la proiectiile 360 din Astra Film New Media trebuie introdus codul de bare aferent unui bilet achizitionat la unul din filmele proiectate la AFF Junior.


 

events