Filmul spune povestea a trei prietene din copilărie, Jane, Coco și Sophie, care pleacă într-un weekend de lux la spa, în căutarea unei binemeritate doze de răsfăț. Însă, când își face apariția Mel, prietena lor care dă mereu totul peste cap, relaxarea se transformă rapid într-un haos plin de situații hilare.
După ce șeful său, un miliardar din industrie, este ucis chiar sub ochii lui, lui Cole Reed i se înscenează crima, iar acesta este nevoit să fugă în timp ce încearcă să descopere o conspirație internațională.
Frica de înălțime și lupta pentru supraviețuire ating noi culmi odată cu premiera thrillerului „Pericol la înălțime” care lovește marile ecrane cu un nou nivel de adrenalină. Două prietene aventuroase ajung pe vârful munţilor din Thailanda, unde terenul imprevizibil, vulnerabilitatea crescută și lipsa oricărui adăpost le aduce subit în fața unui pericol mortal.
După o furtună uriașă, Patrula cățelușilor ajunge pe o insulă misterioasă populată de dinozauri, unde îl întâlnesc pe Rex, un cățeluș eșuat acolo. Când activitatea minieră nesăbuită a lui Humdinger declanșează o erupție vulcanică, echipa se confruntă cu cea mai dificilă misiune de până acum pentru a salva insula.
Frica de înălțime și lupta pentru supraviețuire ating noi culmi odată cu premiera thrillerului „Pericol la înălțime” care lovește marile ecrane cu un nou nivel de adrenalină. Două prietene aventuroase ajung pe vârful munţilor din Thailanda, unde terenul imprevizibil, vulnerabilitatea crescută și lipsa oricărui adăpost le aduce subit în fața unui pericol mortal.
Gemma, o tânără mamă care își crește fiica în casa în care ea însăși a crescut, realizează că poate pătrunde pe tărâmul sufletelor pierdute, situat în inima universului "Insidious". Când o forță malefică îi ia urma, Gemma descoperă o abilitate care schimbă totul: nu doar că poate pătrunde în "The Further", ci poate aduce înapoi în lumea reală ceea ce trăiește acolo....Показати більше деталей
Bazat pe romanul bestseller semnat de Peter Heller, noul thriller epic regizat de Ridley Scott este plasat într-o lume în care supraviețuirea este un instinct, dar umanitatea rămâne o alegere.Filmul spune povestea lui Hig, un tânăr pilot care a supraviețuit epidemiei în care un virus devastator a decimat omenirea, însă și-a pierdut soția în timpul tragediei care a schimbat pentru totdeauna lumea.
Inspirat din bogăția moștenirii multiculturale a Transilvaniei, MOTHERLAND este un proiect creat de MINDTHEGAP Trio împreună cu FLOW.Strings Quartet, prin care jazz-ul, rockul progresiv și muzica electronică fuzionează cu profunzimea coardelor de inspirație neoclasică, creând astfel o experiență senzorială complexă care aduce împreună diversitatea culturală a regiunii cu sound-ul contemporan al muzicii jazz, acompaniat de instrumente acustice....Показати більше деталей